Masă rotundă – Prezentarea studiului “Consolidarea impactului de dezvoltare a fluxurilor financiare şi a investiţiilor provenite din migraţie spre Moldova”

Pe data de 10.12.2010, în incinta Oficiului Băncii Mondiale, reprezentanţa în Moldova, a avut loc o masă rotundă cu prezentarea studiului “Consolidarea impactului de dezvoltare a fluxurilor financiare şi a investiţiilor provenite din migraţie spre Moldova”, organizată de către Banca Mondială.

Evenimentul, finanţat de către Banca Mondială a reunit experţi din sfera politică, economică, financiară şi academică în vederea abordării subiectelor referitoare la:

* capitalul economic, uman şi social achiziţionat de către migranţii moldoveni peste hotare şi capacitatea acestuia de a contribui la dezvoltarea socială şi economică a Moldovei, precum şi
* măsura în care condiţiile locale permit migranţilor să investească eficient în ţara de baştină potenţialul acumulat peste hotare.

La eveniment au fost prezentate rezultatele studiului calitativ Consolidarea legăturii dintre migraţie şi dezvoltare în Republica Moldova realizat cu participarea experţilor locali dintre domeniile conexe migraţiei, dar şi al migranţilor cu experienţă investiţională în Republica Moldova.

Stiudiul a fost prezentat de către Iaroslav Baclajanschi, economist, Banca Mondială şi Natalia Cojocaru, Coordonator de Poiecte, CAISPP CIVIS.

Studiul dat e fost eleborat de către CAISPP CIVIS, în parteneriat cu IASCI, cu suportul financiar la Băncii Mondiale.

Consolidarea impactului de dezvoltare a fluxurilor financiare şi a investiţiilor provenite din migraţie spre Moldova
Consolidarea impactului de dezvoltare a fluxurilor financiare şi a investiţiilor provenite din migraţie spre Moldova / Anexa 1
Consolidarea impactului de dezvoltare a fluxurilor financiare şi a investiţiilor provenite din migraţie spre Moldova / Anexa 2